Refresh:cartile din ultimul timp

De ceva vreme promisesem ca o sa dau un refresh cand termin de citit Club Gourmet a lui Tanizaki.

Ei bine intr-un sfarsit printre picaturile cu mutarea si job-ul am reusit sa dau gata cartea asta plus inca una, amandoua la fel de grozave, asa ca sa vi-le prezint. In primul rand sa termin ce incepusem: Club Gourmet. Cartea asta te lasa cu gura cascata pana la ultima pagina. Nuvele scrise intre 1911 si 1956 daca tin bine minte ( cifrele nu au fost neaparat punctul meu forte vreodata). Desi in prima nu l-am regasit foarte foarte mult pe Tanizaki in urmatoarele mi-am dat seama ca singurul autor posibil este el.

Nuvela Club Gourmet incepe intr-o nota cat se poate de normala, povestind viata unui grup de gurmanzi, care nu fac altceva decat sa caute o mancare ce ar putea sa -i satisfaca pe toate planurile. Ei bine dupa indelungi cautari, contele, seful clubului trece printr-o experienta ce are sa ii schimbe total asteptarile in ceea ce priveste mancarea. Astfel membrii clubului ajung intr-un sfarsit sa fie intr-adevar delectati pe toate planurile cu niste mancaruri care ii surprind de fiecare data. Ce mancaruri? Va las pe voi sa aflati. Cu trecerea la cate o alta pagina nu poti sa nu te lasi uimit de cele citite.

Ultimele nuvele scrise la varsta maturitatii nu doar fizice ci si mai ales intelectuale uimesc si ne sunt intr-un mod atat de ciudat conteporane. Citesc si raman inmarmurita pentru ca la sfarsit scrie 1956 dar as fi putut jura ca nuvela a fost scrisa anul asta sau anul trecut. Oricum ideea femeii ideale este atat de altfel descrisa de Tanizaki inca nu poti sa nu il iubesti. Din totdeauna perversii au fost in centrul universului sau, dar niciodata nu i s-au parut cititorului ca fiind ceva S.F. ci dimpotriva, perversii lui Tanizaki au fost mereu cat se poate de reali. La fel si domnul ciudat intragostit de actrita sotie de regizor, care ajunge sa ii creeze acesteia o replica exacta. Dar ce zic eu O replica? Vreo 30 de replici. Oricum nu as putea eu descrie in cuvinte ce am simtit citind pagina cu pagina aceasta nuvela. Atata spun doar: Hannibal Lecter din anii 90 pare sa fie cu mult sub acest personaj.

Si acum trecem la urmatoarea carte pe care am citit-o pe nerasuflate: Yakuza Moon de Shoko Tendo. In primul rand mi-a atras atentia coperta prin prisma unor cautari recente de modele de tatuaje, vazand-o mi-am amintit ca stiam poza de undeva. Si asa uite ca am cumparat cartea. Ce pot sa spun despre cartea asta? Roman autobiografic ce aminteste de Murakami Ryu si ale sale romane. Si totusi are ceva si din alte carti. Este tipic nipon pentru modul de abordare si tipul de probleme. Stau si ma gandesc daca nu cumva trebuie sa fii japoneza ca poti scrie un astfel de roman.

Este povestea unei tinere crescuta intr-o familie al carei cap este yakuza. Povestea vietii ei incepe de la 5, 6 ani si se termina in prezent chiar cu publicarea cartii practic. Este o viata ciudata si totusi cat se poate de posibila, reala si totusi atat de surprinzatoare pentru un om "normal" sa-i zicem. Am citit-o cu placerea omului care vrea sa se lase uimit si mai mult si mai mult. Vroiam sa vad unde poate ajunge, cat de mult poate decadea si chiar mai mult, sa vad cat de mult poate urca. O viata presarata de barbati violenti, care la prima vedere sunt morti dupa Shoko si vor sa o faca fericita, dar la o a doua vedere sunt capabili sa o si omoare. O viata plina de droguri inca din frageda copilaria, de o familie care este aproape si totusi nu o salveaza de la a ajunge la scoala de reeducare. Va recomand acest roman pentru a vedea de ce anume este in stare o femeie nipona.

PS: a aparut la editura Univers traducerea romanului de care tot va vorbeam , Cheia lui Tanizaki. Lectura placuta!